Paranteză

Sunt zile în care revelaţiile se înghesuie la uşă ca sarmalele în oală. O comparaţie cam aiurea acum, dar asta mi-o trecut prin cap la ora aceasta târzie din noapte.
Zilele în sihăstrie îşi continuă cursul nestigherite de trăierile mele interioare, care sunt din ce în ce mai revelatoare. Dintr-o trăire impulsivă de moment am trecut într-una de raţiune şi apoi la o mică revelaţie de moment. După o lungă dezbatere pe o temă supărătoare pentru mine, am trăit senzaţia mirifică de-a vedea dincolo de capătul tunelului, înţelegând un anumit mecanism al relaţiilor mature între doi parteneri foarte diferiţi ca personalitate.
Relaţiile interumane sunt atât de fragile şi se sprijină pe o pojghiţă foarte subţire deasupra neantului. Un cuvânt greşit, o pală de vânt neprielnică, şi totul se rostogoleşte în haos şi în cele din urmă în nefiinţă.
Problematizam azi ideea acceptării partenerului în ciuda unor mari diferenţe de caracter, personalitate şi educaţie. Un lucru de o certitudine imbatabilă este că încercarea de-a schimba un alt om după bunul plac este sortită eşecului din start. Dar atunci când există o conexiune între cei doi parteneri, relaţia tinde să reziste timpului şi situaţilor neplăcute apărute pe drum, în ciuda tuturor diferenţelor. E adevărat, cu foarte mult efort şi bătaie de cap, cu multe certuri şi disensiuni, dar cumva tot reuşeşte să se menţină la suprafaţă. Problema cu astfel de relaţii e că sunt tot mereu supuse încercărilor, şi mereu subminate de neîncredere şi lipsă de speranţă, pentru că evenimentele supărătoare constante tind să roadă la rădăcină: sentimentul. Afectele de toate felurile, de la pasiune, la furie oarbă, până la dezamăgire totală şi capitulare sunt doar câteva pete de culoare pe paleta unei astfel de relaţii. Când acea relaţie a început cu stângul şi a trecut prin nenumărate suişuiri şi coborâşuri mai mici sau mai mari, iar partenerii sunt complet diferiţi, un specialist ar spune că este pierdere de vreme după ce s-ar lămuri de situaţie.
Fără a o mai lungi, ajungi la un moment dat la un punct of no return, în care simţi ca ceva trebuie să se schimbe totuşi, dacă vrei ca relaţia să aibă un viitor. Să te schimbi pe tine nu poţi, sau nu vrei, să-l schimbi pe celălalt nu poţi sau ţi se pare puţin imoral, şi atunci te găseşti în impas.
[Exact în punctul în care mă situez şi eu acum.] Când partenerul tău e foarte diferit de tine, şi are multe detalii supărătoare, care au condus mereu la discuţii şi disensiuni, şi ştii ca nu îl poţi schimba, nu mai rămân decât două variante de a ieşi din situaţia dată: să îl părăseşti, şi să-ţi ignori sentimentul, pentru că relaţia nu iese la liman nicicum, sau să accepţi situaţia dată şi să încerci să scoţi ce se poate din ea. Şi aici vine problema acceptării...Cum poţi accepta nişte lucruri la un om pe care le consideri pentru tine inadmisibile sau supărătoare? Păi nu poţi! Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să înveţi să trăieşti cu ele. Dar o astfel de viaţă ar fi aşa de mohorâtă şi nesatisfăcătoare încât în cele din urmă ai capitula. Singura soluţie de mijloc aici, ar fi ca partenerul să accepte faptul ca celalalt este nemulţumit, şi dacă nu poate sau nu doreşte să schimbe acel lucru supărător, să încerce să facă faţă situaţiilor neplăcute cu stoicism. Cu siguranţă că lucrurile respective nu vor dispare, şi partenerii nu se vor schimba oricum, totuşi prin acel act de stoicism şi onestitate se poate ajunge în timp la încredere. Alfel ar fi un chin veşnic, o luptă de puteri obositoare şi nenumărate căderi nervoase...
Şi spunând astea îţi dai seama că poţi face faţă la orice dacă partenerul tău e dispus să te accepte în acelaşi fel, şi să înveţe să trăiască cu defectele şi neajunsurile tale, încercând să evite şi el situaţiile neplăcute, sau rămânând neclintit într-o viitoare furtună. Şi eşti fericit şi mulţumit că ai scos'o la capăt cu o idee măreaţă şi plină de înţelepciune.
Ei, dar apoi vine şi următoarea revelaţie a zilei, când după o astfel de discuţie de câteva ore vezi că partenerul înţelege idea ca pe un joc psihologic de manipulare a situaţiei în favoarea ta şi terorizare emoţională, şi îţi dai brusc seama ce prost poţi fi...

Planuri şi analize

Am citit cândva o carte despre managementul timpului, nu mai reţin titlul, dar oricum ceva asemănător, din care am reţinut mai multe chestiuţe interesante, dar şi nişte indicaţii foarte benefice de setare a priorităţilor şi exerciţii de management al activităţilor zilnice.
Am reţinut şi aplicat de câteva ori cu succes acţiuni decizionale bazate pe planuri şi priorităţi, dar am devenit delasătoare, şi ţinând cont de lenea şi dezordinea mea genetică, hotărârile luate în ultimii ani au condus inexorabil spre această situaţie de criză. Într-un scurt moment de revelaţie, mi-am adus aminte de această carte şi cât de mult m-a ajutat în alte perioade de criză şi am decis să urmăresc cu mai multă atenţie situaţiile în care mă găsesc şi să-mi analizez acţiunile atât trecute cât şi posibile pentru a putea controla mai bine rezultatele acestora.
Cele cinci planuri pe care le voi urmări sunt: financiar, sentimental, familial, amical şi personal. Primele patru planuri sunt în continuă relaţionare cu lumea exterioară, în timp ce planul personal cuprinde mai multe sub-planuri, pe care le voi privi mai îndeaproape.
Şi iată cum stă situaţia acestor planuri în acest moment:

1. Financiar

Joburi până în prezent: 8
Economii: 0
Datorii: 0
Motivaţie financiară pentru jobul actual: scăzută
Perspective financiare pentru viitor: foarte scăzute
Bilanţ final: situaţie financiară precară, nesatisfăcătoare

2. Sentimental

Relaţii sentimentale semnificative până în prezent: 4
Rezultatul relaţiilor trecute: dezamăgire, eşec
Relaţie actuală: dezechilibrată, imatură, haotică, dezamăgitoare
Bilanţ final: plan sentimental nesatisfăcător

3. Familial

Situaţia familială actuală: relaţionare mai matură ca în trecut, sprijin relativ, neînţelegeri mai rare ca în trecut, grad de acceptare mai mare ca în trecut, sentiment de apartenenţă mai profund ca în trecut, colocaţiune sub un acoperiş complet exclusă, sau pentru perioadă scurtă
Bilanţ final: moderat

4. Amical

Personalitate: introvertită, defecte de interacţiune interpersonală
Prieteni: 5 (6)
Bilanţ final: moderat

5. Personal

Sub-planuri:

5.1. Intelectual

Studii finalizate: Universitate Litere + curs profesional Management hotelier
Dezvoltare intelectuală: în mişcare uşoară

5.2. Hobbiuri

-lectură: în mişcare
-foto: în mişcare
-cinema: în stagnare
-sport: în stagnare
-excursii/călătorii: în mişcare slabă
-artă: în stagnare

5.3. Sănătate

Stare actuală: precară

Bilanţ final: slab/moderat

După această analiză se trage concluzia că există un dezechilibru destul de puternic născut din lipsă de priorităţi şi lacune mai mari sau mici la nivelul celor cinci planuri, care supun balanţa la balansări prea bruşte şi puternice. Pentru a reechilibra balanţa se cere urmărirea planurilor şi setarea de priorităţi cu precădere în zonele cu lacune mai mari, precum şi munca constantă la planurile aflate în stadiu moderat de dezvoltare.

29 octombrie 2009

E un sentiment foarte liniştitor când ai mici revelaţii într-o perioadă de criză. Sunt vreo 3 ani de când pot spune fără ocoliş că am onoarea de-a trece printr-o astfel de perioadă. Am decis de curând să mă retrag în singurătate pentru a putea medita la această criză şi pentru a găsi nişte răspunsuri la anumite întrebări, poate şi soluţii de-a ieşi din ea. O decizie care am regretat-o în urmă cu două săptămâni, dar care încet-încet începe a da rezultate. Singurătatea se dovedeşte a fi cel mai bun sfetnic. Este mediul propice de-a sta de vorbă cu tine însuţi, de-a coborî în adâncul fiinţei tale pentru a găsi răspunsuri. Cel puţin asta cred ca se aplică la mine.
Primele săptămâni m-am luptat cu singurătatea, am încercat să o anihilez prin diferite activităţi care să înveselescă, să mă ţină la distantă de depresii. O luptă care mi-a adus mai multă suferinţă decît beneficii, pentru că este o luptă împotriva mea. Dar printr-o minune am realizat eroarea. Singurătatea nu este duşmanul meu, ci cel mai bun prieten în prezent. Am lăsat armele jos, şi m-am aşezat comfortabil la o cafea cu un vechi prieten bun, pe care l-am neglijat demult.
După o analiză la rece, am constatat unele lucruri, de altfel atât de evidente.
Sunt un om oarecare, cu defecte şi calităţi, gânduri şi idei, vise şi amintiri, care se pierde la fel de uşor în vâltoarea lumii la fel ca oricare alt om. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea ca alţii, sunt doar altfel. Sunt construită din diverse materiale peticite la un loc, care dau formă persoanei care sunt eu. Şi sunt într-o continuă mişcare şi transformare, în ritm cu materia din jurul meu, ca parte integrantă a ei. Cel mai minunat lucru e să ai puterea de-a observa această constantă transformare. Iar singurătatea este mediul cel mai bun pentru asftel de observaţii. Viaţa mea a luat uneori cursuri neaşteptate, pentru ca nu am fost atentă. Acum înţeleg mai bine învăţătura zen. În mintea mea s-au cristalizat nişte concepte care pot pune bazele unei filozofii, a chibritului evident, că doar cineva sigur le-a mai formulat cândva, undeva, într-un fel sau altul. Aşadar concentrarea şi atenţia ne oferă liberul arbitru. Analiza faptelor în mod constant ne oferă viziunea consecinţelor acestora şi ne lasă timpul şi puterea de-a acţiona asupra lor. De asemenea, analiza constantă a consecinţelor ne conferă controlul faptelor viitoare. Controlul este un concept foarte iluzoric, deoarece el nu exista separat de această mişcare constantă a roţii fapte-consecinţe. Prin atenţie putem observa aceste transformări perpetue şi ne putem adapta lor, ajustând mereu direcţia. De aceea zenul învaţă ateţia asupra prezentului. Prezentul este la fel de iluzoric ca şi controlul. Prezentul reprezintă schimbarea prin curgerea lui inexorabilă în trecut. Viitorul în sine nu există, el încetează să fie viitor cu fiecare secundă care trece, transformându-se în prezent. A controla viitorul este a controla doar prezentul. Doar rămânând vigilent asupra prezentului poţi avea viziunea viitorului.
În concluzie îmi iau angajamentul de-a analiza mereu punctul în care mă aflu în momentul prezent, modul în care actionez şi consecinţele rezultate, sau non-acţiunea într-o situaţie dată şi consecinţele reale şi posibile ale acesteia.

Prolog: Despre

Acest jurnal este o aberaţie personală, o îngăimare de idei şi gânduri fără vreun scop educativ, distractiv, etc. Se poate numi simplu o scriere, şi nimic mai mult.
Motivul pentru care public aceste scrieri online este unu la mână, pentru că sunt prea leneşă să-l scriu de mână (experienţă eşuată), şi doi la mână, dacă l-aş salva într-un fişier pe calculator, l-aş rătăci cu siguranţă în scurt timp, sau l-aş şterge din greşeală. Cu alte cuvinte sunt cam dezordonată şi o recunosc, dar mi-e totuna.
Aşadar, cine doreşte să-l citească este liber să o facă, cine nu, nu! Sincer nici nu mă interesează, deoarece nu am vise de celebritate şi nu-mi dau prea multă importanţă. Accept critica inteligentă pentru că este uneori constructivă, dar indicaţiile preţioase despre ce şi cum ar trebui sa fac, sau ce ar fi mai bine pentru mine sunt inutile şi nu vor primi feedback, decât eventual un răspuns sarcastic, asta pentru că oricum fac ce vreau şi cum vreau, şi nu prea dau oricum doi bani pe părerile altora. Unii s-ar putea să mă considere încăpăţânată, ignorantă, încrezută sau prea individualistă, dar mă lasă rece oricum. Consecinţele acţiunilor mele le suport eu, aşa că... Sunt cazuri speciale, rare, când iau în considerare o părere, după ce am analizat-o şi am decis că merită să-i dau atenţie.
În concluzie, să nu fie de mirare nimănui dacă nu primeşte un răspuns în vecii vecilor sau doar un sarcasm monosilabic. Probabil nici nu merită să-mi consum energia vitală pentru a răspunde.

P.S.: Noapte bună!